Schimb de cunoștințe și experiențe între medicii oftalmologi din România și Republica Moldova
- 457 просмотров
În premieră, specialiști din domeniul oftalmologiei din Republica Moldova și România s-au întrunit la Chișinău, în cadrul conferinței științifico-practice transfrontaliere „Întâlnirea trimestrială a medicilor oftalmologi”. Evenimentul, desfășurat tradițional la Iași, România, de această dată a fost organizat de către Catedra de oftalmologie a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, pe data de 23 martie 2024, în incinta Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
În deschiderea forumului științific, rectorul Emil Ceban a evidențiat colaborarea fructuoasă și de durată atât cu clinicile universitare de oftalmologie, cât și cu universitatea ieșeană. „Suntem recunoscători pentru contribuția semnificativă la succesul proiectelor noastre comune, precum și pentru aportul în elaborarea proiectului transfrontalier de colaborare, lansat la începutul anului curent între USMF „Nicolae Testemițanu”, UMF „Gr. T. Popa” și Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Oftalmologiei „V. Filatov” din Odesa, Ucraina”, a subliniat profesorul Ceban.
Invitata de onoare a evenimentului – profesorul român Camelia-Margareta Bogdănici, personalitate notorie în domeniul oftalmologiei, prorector pentru relația cu spitalele clinice și implementarea proiectului „Spital Universitar UMF Iași”, și-a exprimat deschiderea pentru susținerea colegilor din Republica Moldova în inițiativele lor de a îmbunătăți serviciul oftalmologic autohton. Ea a vorbit despre eforturile depuse în procesul de transformare a unui spital clinic într-unul universitar: „Nu toată lumea înțelege această idee, dar intențiile noastre sunt dintre cele mai bune și vom reuși. Împreună cu echipa de la universitate încercăm să antrenăm toate cadrele didactice în spitale, astfel încât pregătirea studenților și a medicilor rezidenți să fie la fel ca în străinătate.”
Alexandru Ferdohleb, vicedirector al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, a accentuat că instituția pe care o reprezintă tinde spre statutul de spital universitar. „Aici avem cea mai mare platformă de catedre universitare, săli de studii, programe de rezidențiat. Suntem o instituție polivalentă ce formează specialiști în multe domenii medicale, inclusiv prin cursuri de educație medicală continuă. Astfel, pentru noi este foarte important de a coopta experiența României în acest sens”, a punctat vicedirectorul.
În opinia lui Eugeniu Bendelic, șef al Catedrei de oftalmologie, președintele Asociației Oftalmologilor din Moldova, schimbul de cunoștințe și experiențe între specialiștii din domeniul oftalmologiei vor îmbogăți cunoștințele medicilor și vor contribui la sporirea calității asistenței medicale oftalmologice acordate pacienților din ambele țări.
Printre subiectele abordate în cadrul conferinței au fost: rolul factorilor nutriționali în patologia oftalmologică, managementul postoperator imediat și pe termen lung la pacienții cu transplant de cornee, particularitățile ulcerului cornean în contextul perioadei de pandemie, glaucomul cu unghi îngust indus de medicamente, grija pentru suprafața oculară, experiența României în domeniul oftalmologiei.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii