Atelier de informare privind Pachetul inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă în domeniul sănătății publice
- 565 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în parteneriat cu UNFPA, Fondul ONU pentru Populație în Republica Moldova și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, organizează, în zilele de 3 și 4 septembrie 2020, atelierul privind Pachetul inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă în situații de criză umanitară, situații excepționale, sau urgențe de sănătate publică, ce se va desfășura on-line.
Evenimentul are drept scop fortificarea capacităților specialiștilor în sănătate publică în coordonarea măsurilor de pregătire pentru a răspunde la necesitățile populației din perspectiva sănătății sexuale și reproductive în cazul situațiilor de criză umanitară, situații excepționale sau urgențe de sănătate publică.
În cadrul evenimentului de informare la distanță, vor fi discutate acțiunile de coordonare și colaborare interdisciplinară în contextul asigurării Pachetului inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă în situații de urgență de sănătate publică, inclusiv despre trusele de urgență necesare pentru acordarea serviciilor; importanța prevenirii morbidității și mortalității materne și neonatale, a prevenirii violenței și asigurării la necesitatea managementului clinic al cazurilor de abuz sexual, a oferirii accesului la servicii de planificare familială și mijloace de contracepție, la fel și la servicii de avort în siguranță, de prevenire a ITS, inclusiv a infecției HIV.
Atelierul este destinat cadrelor didactice ale USMF „Nicolae Testemiţanu”, care asigură instruirea specialiștilor în sănătate publică, personalului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică - responsabil de managementul urgențelor de sănătate publică, inclusiv specialiștilor din zece centre de sănătate publică teritoriale.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii